Activități sociale în luna decembrie 2021

f1f7b0d2-a74c-48f2-84f0-566a3de00a6a_Xmas+tree_cover

Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie și ne amintește cu precădere de anii copilăriei, de emoția așteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moș Crăciun.

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creștine, Crăciunul e așteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar și de religie. Sigur te gândești cu drag la cadourile lui Moș Crăciun, la colinde, la mirosul de brad și la vâscul din pragul ușii.

Din nefericire însă, lângă noi sunt persoane care nu se pot bucura de toate aceste lucruri, care se luptă crunt cu singurătatea și cu lipsuri materiale.

Primăria Negrești, prin Direcția de Asistență Socială Negrești, cu sprijinul partenerilor și voluntarilor, a reușit în luna decembrie să aducă mângâiere, alinare, ajutor și speranță celor aflați în nevoie, oferind următoarele daruri:     

  • 30 de cadouri constând în încălțăminte, îmbrăcăminte și dulciuri oferite printr-o campanie susținută de reprezentanții Băncii Raiffeisen – Iași, coordonată de d-na Carmen Lupu, beneficiarilor Centrului de Zi.

cadou

  • donație constând în dulciuri în valoare de 2000 lei din partea SC AMITREI AGIP Piatra Neamț, pentru copiii din cadrul celor două centre – Centrul de Tineret și Centru de zi.

cadouri

  • 100 de cadouri oferite de Asociația ”ȘANSA TA BUCURESTI „ în cadrul proiectului ”ZÂMBETUL DIN CUTIE”, oferite copiilor proveniți din familii vulnerabile.

cadouri   cadouricadouri

  • 30 pachete cu alimente în valoare totală de 2300 lei din bugetul local, oferite persoanelor vârstnice, singure și cu venituri reduse.

 

  • în cadrul campaniei „Fii Moș Crăciun pentru o zi, inițiată de Centrul de Tineret cu sprijinul voluntarilor, 5 persoane vârstnice au primit pachete cu alimente.

cadouricadoucadou

  • 22 de copii cu părinți plecați în străinătate au beneficiat de pachete cu alimente oferite de către Asociația PRO-LIFE Negrești, în cadrul parteneriatului încheiat cu DAS Negrești.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de echipa Direcției de Asistență Socială Negrești, în această perioadă.

Echipa DAS vă urează sărbători binecuvântate, cu pace și liniște sufletească!

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close