Ziua Internațională a toleranței

Anual, la 16 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a toleranței cu scopul de a îndemna la înțelegere și respect reciproc, la dialog și cooperare între culturi, civilizații și popoare, pentru a descuraja atitudinile extremiste, dominate de violență și ură.

Cele două centre, subordonate Direcției de Asistență Socială Negrești – Centrul de Tineret și Centrul de Zi, au desfășurat o serie de activități cu scopul de a  dezvolta capacitatea copiilor și tinerilor de a dialoga și de a coopera cu ceilalți în condițiile acceptării pluralismului şi valorizării pozitive a diferenţelor (indiferent de religie, etnie, poziţie socială şi materială).

Activităţile desfăşurate au avut ca obiective:

  • Promovarea unei concepţii sănătoase privind toleranța, cooperarea, înţelegerea, respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
  • Manifestarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi.Acceptarea diferenţelor şi conştientizarea asemănărilor.
  • Adoptarea unor comportamente pozitive, nondiscriminatorii, în relația cu cei din jur;
  • Cultivarea spiritului de acceptare, cooperare, toleranţă.

Pentru a îndemna comunitatea la tolerantă, acceptare şi respect, tinerii s-au întâlnit şi au realizat un banner cu scopul de a modela atitudini pozitive faţă de diferite opinii, prin dialog si s-au implicat în dezbateri  libere şi deschise.

Întâlnirile  desfăşurate cu tinerii/ copiii  au fost educative și interactive, participanţii au discutat despre ce este toleranța și cât de important este să fii tolerant cu cei din jur. Totodată am reușit să   promovăm o concepţie sănătoasă privind respectul, cooperarea, înţelegerea, respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, respectarea unor decizii, prin adoptarea de către copii şi tineri a unor comportamente pozitive care să le permită integrarea în societate mult mai uşor. Mesajul tinerilor a fost: Negrești, astăzi te chemăm la toleranță, la respect și la acceptare!

 

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close