Oraşul Negreşti s-a alăturat campaniei naţionale „Viitorul este pro-viață”.
Martie e Luna pentru Viaţă.
Ne exprimăm recunoştinţa pentru darul vieţii prin această campanie. În perioada 1-31 martie desfășurăm,, Luna pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață”, care va culmina cu Marșul pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață”.
Primăria Negreşti/Direcţia de Asistenţă Socială prin Centrul de Tineret va organiza o serie de activităţi la nivel de comunitate.
,,Luna Pentru Viață,, reprezintă un lanț de activități și evenimente, cu caracter social, educațional, cultural și duhovnicesc, care au ca si scop formarea și informarea copiilor, tinerilor și adulților cu privire la importanța oferirii sprijinului persoanelor, aflate în situații vulnerabile : situații familiale delicate, tineri singuri și neînțeleși, nevoia neîmplinită de apartenență, valorizare, siguranță, sarcini nedorite, dar și pregătirea celor mai tineri în ceea ce privește parcurgerea vârstei adolescenței, cu provocările și tentațiile, pe care aceasta le presupune.
În România, evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a XIII-a ediție națională.
Marșul este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției. Scopul acestuia este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să-și poată naște copiii în siguranță.
Sursa text: https://marsulpentruviata.ro/…/03/27/comunicat-de-presa/
#siinimameabatepentruonouaviata
#mpv2023
#viitorulesteproviață