Anunț examen de promovare în grad profesional personal contractual

Rezultat final

Direcția de Asistență Socială Negrești, în baza art. 554 din O.U.G NR.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior pentru cel deținut pentru personalul contractul de execuție, cu respectarea prevederilor din H.G nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, astfel:

– un post contractual de asistent social practicant care prin transformare va deveni asistent social specialist, din cadrul Centrului  de Zi.

 

Condițiile de participare la examen, îndeplinite cumulativ, conform art.72 alin(2) din H.G. NR.1336/2022, sunt următoarele:

  • Să fi obținut calificativul ” foarte bine” la evaluarea performanțelor profesionale individuale de cel puțin 2 ori în ultimii 3 ani în care aceștia s-au aflat în activitate;
  • Să aibă o vechime de minimum 3 ani în gradul/treapta profesională deținută;

Examenul se organizează la sediul Direcției de Asistență Socială Negrești, după cum urmează:

  • Dosarele de înscriere se depun în termen de 10 zile de la publicarea anunțului;
  • Selecția dosarelor va avea loc în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
  • Proba scrisă va avea loc în data de 30 martie ora 10:00 la sediul instituției
  • Interviul se va susține la o dată care va fi comunicată după afișarea probei scrise.

 

Dosarul de înscriere la examen se depune la sediul instituției și va cuprinde:

– cerere de înscriere la examen, anexă la anunț; <<Descarcă>>

– adeverință eliberată de angajator din care să reiasă vechimea în gradul profesional din care promovează;

– copii de pe rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate

Relații suplimentare se pot obține de luni-vineri între orele 08-16 la Compartimentul resurse umane.

 

 Bibliografia :

  1. Ordin 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor.
  2. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului actualizată 2023.
  3. Codul Administrativ.
  4. Legea 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale.
  5. Ordinul 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecție .
  6. Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social.
  7. Codul deontologic al profesiei de asistent social.
  8. Constituția României.

 

Tematica examenului de promovare :

 

  1. Ordinul 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor – Standardul 2 Admitere
  2. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului actualizată 2023 – CAPITOLUL I Dispoziții generale și definiții, SECŢIUNEA a 2-a Mediul familial și îngrijirea alternativă, CAPITOLUL VII Instituții și servicii cu atribuții în protecția copilului- SECŢIUNEA a 2-a Instituții și servicii la nivel local.
  3. Codul administrativ– Partea a III-a Administrația publică locală.
  4. Legea 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale.
  5. Ordinul 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind   întocmirea Planului individualizat de protecție .
  6. Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social.
  7. Codul deontologic al profesiei de asistent social.

 

We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Cookies settings
Accept
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active

Who we are

Our website address is: https://dasnegresti.ro.

What personal data we collect and why we collect it

Comments

When visitors leave comments on the site we collect the data shown in the comments form, and also the visitor’s IP address and browser user agent string to help spam detection.

An anonymized string created from your email address (also called a hash) may be provided to the Gravatar service to see if you are using it. The Gravatar service privacy policy is available here: https://automattic.com/privacy/. After approval of your comment, your profile picture is visible to the public in the context of your comment.

Media

If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Contact forms

Cookies

If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year.

If you have an account and you log in to this site, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser.

When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed.

If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website.

These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Analytics

Who we share your data with

How long we retain your data

If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue.

For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where we send your data

Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.

Your contact information

Additional information

How we protect your data

What data breach procedures we have in place

What third parties we receive data from

What automated decision making and/or profiling we do with user data

Industry regulatory disclosure requirements

Save settings
Cookies settings